Îți dorești să te dezvolți și șă ai impact?
Proiectul Mă Implic pentru Mureș este o inițiativă civică a JCI Târgu-Mureș apărută în mod firesc și solidar, în condițiile răspândirii infecției cu SARS-COV 2.
În parteneriat cu Crucea Roșie Mureș, ne-am unit forțele și am inițiat campania de strângere de fonduri prin donații, pentru a ajuta persoanele vulnerabile fără aparținători, aflate în autoizolare sau izolare, precum și persoanele fără venituri în aceste vremuri de grele încercări. Împreună, am făcut apel către cetățenii mureșeni să sprijine persoanele și familiile izolate pe durata situației de urgență cauzată de COVID-19.
Având în vedere riscul ridicat de contaminare, am găsit ca unică soluție viabilă de întrajutorare donațiile în bani, precum și donațiile de către persoanele juridice a unor produse de protecție a voluntarilor și beneficiarilor – mănuși, măști, halate de protecție, produse de curățenie și dezinfectanți, precum și sponsorizările sau donațiile de produse alimentare de către comercianți – făină, paste, orez, ulei, zahăr, conserve, produse de igienă personală.
Voluntarii de la Crucea Roșie Mureș s-au asigurat că produsele au ajuns la familiile izolate, fără a periclita viața voluntarilor și a familiilor.
Scopul acestui eveniment, care a avut loc în data de 14 decembrie 2017, în sala Gold a complexului Romarta Luxury Events, a fost sprijinirea financiară a Centrului de Plasament Sfânta Elisabeta.
Dorința organizației noastre și a tuturor celor implicați în eveniment (sponsori, artiști) a fost aceea de a evita dezbinarea centrului și de a ține copiii împreună pentru cât mai mult timp, în familia formată de-a lungul anilor. Toate persoanele participante au fost invitate să doneze o sumă minimă de 100 RON.
Programul Galei a inclus:
momente muzicale susținute de artiști precum Gențiana, Livia Sorlea, Rotilos
momente de dans popular (Ansamblul Junii Tarnavelor), tango
o tombolă cu premii
colinde pregătit de copiii din Centrul Sf. Elisabeta
o demonstrație de stand-up comedy susținută de Ștefan Moisei
petrecere pe muzica DJ-ului PartyDJs
Proiectul Food Waste Combat este un proiect demarat în cadrul platformei JCI am Responsible și a avut ca scop reducerea risipei alimentare la nivel local, în cadrul comunității mureșene. S-a dorit ca acest scop să fie realizat prin informarea comunității asupra importanței și dimensiunii fenomenului de risipă alimentară, atât la nivel local cât și global, precum și prin educarea acesteia în ceea ce privește modalitățile de gestionare și diminuare a fenomenului de risipă alimentară.
Acest proiect a început prin efectuarea unui sondaj de opinie la nivel local, al cărui scop a fost identificarea obiceiurilor mureșenilor, cunoașterea cauzelor generatoare de risipă alimentară și stabilirea unui punct de pornire în lupta cu risipa alimentară.
În octombrie 2015, echipa Food Waste Combat a participat la Conferința Națională de Nutriție Sportivă Târgu-Mureș. În cadrul acestei conferințe s-au prezentat pentru prima dată rezultatele sondajului desfășurat în luna septembrie 2015, precum și prioritățile pentru următoarea perioadă și s-au dezbătut subiecte precum legislația în vigoare privind risipa alimentară și ce soluții există în momentul de față pentru combaterea acestui fenomen.
În decembrie 2015, am încheiat un parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie Tg. Mureș, care să faciliteze procesul de informare a comunității referitor la fenomenul de risipă alimentară. Cu sprijinul studenților din anul II de la Disciplina de Nutriție și Dietetică s-a desfășurat o acțiune de informare și educare a copiilor din clasele I-IV și grădiniță, atât în ceea ce privește risipa alimentară, cât și alte aspecte despre alimentație, igienă corespunzătoare și consumul de apă. La finalul cursurilor, copiii au primit din parte organizației JCI Târgu Mureș un premiu simbolic – un semn de carte care să le aducă aminte să nu fie risipitori când vine vorba despre mâncare.
Considerând că sărbătorile Pascale pot fi momentul potrivit pentru a încerca să combatem risipa alimentară cu un scop caritabil, echipa noastră, în colaborare cu Asociația Sfânta Elisabeta din Târgu-Mureș, a organizat în primăvara anului 2016 o acțiune de donare a surplusului de alimente persoanelor nevoiașe din județul Mureș.
Business Networking Event (BNE) este un eveniment ce vine în sprijinul tinerilor antreprenori și profesioniști mureșeni, prin organizarea unor întâlniri periodice ce au ca scop formarea și consolidarea de relații profesionale.
Organizat sub forma unui „Speed Dating”, într-un interval de 5 minute, participanții fac schimb de idei cu un interlocutor, iar ulterior se schimbă partenerul de discuție. Astfel, toți cei prezenți în sală au posibilitatea să identifice căi de colaborare în viitor.
BNE este unul dintre primele evenimente organizate de JCI Târgu Mureș, prima ediție având loc în noiembrie 2009. Fiind primită cu mult entuziasm și interes de antreprenorii mureșeni, BNE a contribuit la dezvoltarea organizației.
Astăzi, evenimentul de BNE este organizat în toate organizațiile JCI din România și din afară.
Know How Fest a fost lansat in luna februarie 2010 si a avut ca principal scop crearea unui grup de 5-7 profesionisti, din diferite domenii, care sa-si prezente afacerea sau proiectele celorlalti participanti.
In cadrul fiecarui proiect, derulat pe 5 luni, participantii au avut posibilitatea sa obtina raspunsuri la probleme specifice cu care se confrunta in afacerile lor.
In afara acestui aspect, in cadrul Know How Fest s-au pus bazele unor parteneriate profitabile intre membrii si, totodata, a unor prietenii trainice.