Îți dorești să te dezvolți și șă ai impact în comunitatea ta?
Înființată în 2009, JCI Tg. Mureș s-a impus de-a lungul timpului ca o organizație care le oferă antreprenorilor și profesioniștilor din diverse domenii de activitate oportunitatea de a-și consolida experiența, de a se dezvolta și de a-și extinde rețeaua de contacte profesionale.
Obiectivul principal al organizației vizează angrenarea tuturor resurselor necesare pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii comunităţii locale în mod sustenabil.
Strategia JCI Tg. Mureș pentru 2021-2026 se axează pe cinci direcții principale:
acțiuni responsabile în cele patru domenii-cheie promovate de JCI la nivel global: antreprenoriat, dezvoltare personală, relații internaționale și implicare în comunitate
colaborarea pe termen lung cu părțile interesate, pe baza valorilor organizației
educare sustenabilă, adaptată la nevoile comunității și la evoluția tehnologică
contribuție activă la susținerea comunității prin inițierea și dezvoltarea de proiecte în domeniile: educație (EduClub, Public Speaking, Zâmbete în Dar), antreprenoriat (Programul de Mentorat Intensiv pentru Activități de Consultanță în Management), sănătate (I Love My Health) și mediu (ECOnștient).
dezvoltarea și formarea viitorilor lideri prin valorificarea resurselor și rețelei naționale și internaționale
Echipa JCI Targu Mures e in general formata din tineri profesionisti, manageri si antreprenori cu varsta intre 25 si 40 de ani, care-si asuma un rol activ in dinamizarea mediului de afaceri muresean si care, prin proiectele derulate, aduc schimbari pozitive in comunitate.
Membrii JCI pot să manifeste iniţiativă, să îşi demonstreze capacităţile de gestionare şi realizare a proiectelor şi, nu în ultimul rând, să se distreze alături de oameni care împărtăşesc aceleaşi valori.
Președinte local 2026
claudia.goga@jcimures.ro
Immediate past president
oana.cont@jcimures.ro
VP Financiar
bianca.ionel@jcimures.ro
VP Resurse Umane
andrei.ailoaie@jcimures.ro
Director Relații Internaționale
amalia.popa@jcimures.ro
Director Parteneriate
alex.benyo@jcimures.ro
Director Marketing
daniel.tusinean@jcimures.ro
Director Proiecte
alexandra.pavel@jcimures.ro
Coordonator How To
alex.rosu@jcimures.ro
Co-COC Director CN 2026
alexandru.ardelean@jcimures.ro
Membru
stefana.carabas@jcimures.ro
Membru
brindusa.merutiu@jcimures.ro
Membru
bianca.dunca@jcimures.ro
Membru
madalina.hututui@jcimures.ro
Membru
tudor.bercea@jcimures.ro
Membru
anamaria.voda@jcimures.ro
Membru
yvette.simo@jcimures.ro
Membru
petru.luncan@jcimures.ro
Membru
veronica.ciuchina@jcimures.ro
Membru
elena.runcan@jcimures.ro
Senator JCI
hermina.man@jcimures.ro
Senator JCI
alexandra.botos@jcimures.ro
Senator JCI
marius.giurgiu@jcimures.ro
Senator JCI
ioan.iacob.netea@jcimures.ro